28 octombrie, 2010

uitaţi de timp.


mă înec în vis.
nu mai pot respira de atâta iubire.
rupt din sufletul meu..
vreau doar zâmbetul lui lângă mine.
timpul trece..nu`l mai pot opri.
suntem închişi cu ziduri pân` la cer.
ne aruncăm amândoi în disperare.
îmbătaţi de dor..
nu mai ştim de noi.
cerul ne stropeşte cu lacrimi..
aceste suflete neajutorate
care ştiu mereu să se tot piardă
fiecare pe drumul lui.
nemaiştiind unul de celălalt.
tăcere răstignită.
inima mi`e acoperită cu regrete..
însă amintirile nu`mi părăsesc sufletul.
ce a fost nu va mai fi.
las totu`n uitare si mă arunc..
peste frunzele căzătoare.
ale serilor de toamnă.

•®•

3 comentarii:

Razvan Nicolae spunea...

O poezie foarte frumoasa tocmai buna de citit intr-o dimineata de toamna.
Cel mai mult imi plac versurile: "inima mi`e acoperită cu regrete../
însă amintirile nu`mi părăsesc sufletul.". Sunt foarte adevarate uneori.
Tine-o tot asa. Felicitari!!

.Rebecca Grigore. spunea...

Muulţuumesc muult.!!. >:d<

sunt un nimeni spunea...

Frumoase versuri, but yes, love sometimes fails...