17 noiembrie, 2010

Deşertăciune.



Parcă totul se risipeşte în jurul meu.
Numai există nici un strop de iubire..
Nici măcar un zâmbet chinuit..
La vreun colţ de stradă.

Mă simt în plus ..
În această lume conglomerată
De plăceri.
Fiecare vrea ceva
Dar de fapt niciunu`
Nu ştie ce vrea.

Din când în când..
O rază de soare mă mai gâdilă
Ca să ies din melancolia
Toamnei  uitată de lume.


Lumea e prea ocupată.
Nici pe stradă nu te mai vede.
Se împinge, se înghesuie, te calcă..
Se scufundă în visuri ..
Ce au rămas fără aripi.

•®•

5 comentarii:

shaman spunea...

Bravo! Vad ca nu te dezici.:)

teodora spunea...

imi vine in minte : EU NU SUNT DE PE PAMANT,EU NU SUNT DE AICI DE JOS TARA MEA E-ACOLO SUS,EU MA DUC DUPA ISUS!

Panalu spunea...

Ok, e un bun început,iar dacă îmi permiteți,vreau să va sugerez o alta combinație de culori a șablonului. O zi minunata PANALU

gaby_d spunea...

iubesc poezia!
si cum sa nu imi placa ce ai scris tu cand e pus atata suflet in versuri si versurile in sine..dor..pentru ca e..realitatea.
mai exista OAMENI pe lume insa..sunt rari.

Anonim spunea...

Adevarat graiesti. De multe ori am simtit si eu acelasi lucru. Dar mie din "desertaciune", cum ai numit-o tu, imi vine inspiratia. Incearca sa cauti lucrurile bune in orice lucru rau si poate vei avea mai mult noroc decat mine sa ocolesti aceste momente;).

PS. Nice blog song.