14 februarie, 2010

Necazul.


Mereu mă macină
Doar gândul..
Care mă bântuie uşor
Haide,fi pregătit
E`aproape..
Necazul cel nemuritor.

O viaţă am si totodată,
M`am săturat.
Necaz,necaz după necaz
O Doamne până când mai îndur,
Asemenea necaz?

Mă uit în jur
Mă tot învârt
Nu se mai poate,
Mi`a ajuns.
Necazul necurmat
Ce mi`a lăsat
O urmă neagră
În amintirea greului
Păcat!

Doamne mai exişti?
Ce faci?..
Aştept răspuns
Necaz după necaz?
Mâna Ta ocrotitoare
M`a lăsat?

Eu am rămas pustiu si gol
Păcătos mai sunt.
Dar...recunosc!
Sunt un mare păcătos!
Numai rezist la adâncime
E mare de păcate
Nenumărate.


Ştiu...eu te`am uitat
Dar Tu nu m`ai uitat
Doar m`ai aşteptat
Să realizez ceva
Şi am realizat.
M`am trezit cu adevărat
Sunt viu!

Iertare Tu mi`ai dat
Şi m`ai făcut copilul Tău
De aceea am să te iubesc mereu
Eşti Tatăl meu!

•®•

2 comentarii:

teodora spunea...

ce bine e cand ai in Cer un Tata...si cand iti recunosti pacatul ! e foarte frumos ce ai scris .Domnul sa te binecuvanteze

teodora spunea...

Exista Dumnezeu! El este Suveran! Uneori nu inteleg..e greu...de ce nu a facut cum mi-as fi dorit? Aleg insa sa ma incred in El in speranta c ain vesnicie voi vedea in spatele tuturor necazurilor..un Soare vesnic!